Ardere

Cuvânt esenţial
purtat de gând loial
devine cristale
în rostogol la vale
din creştet spre poale
prin lumi abisale

Cristalele sfinte
pătrunse în minte
sublim o cuprinde,
apoi o surprinde
cu pura candoare
de albă culoare.

Divina cântare
coboară din zare
se scurge în casă
prin inimă lasă
curată credinţă
în Una Fiinţă

Iar Sfânta Treime
din clipele prime,
pe suflet cuprinde,
iubirea aprinde
să ardă păcate
din lumi adunate.

Lacrimile Terrei

Curge ploaia mocăneşte,
picurul alean doineşte,
vine-n lume prin arteră,
lumii-n lacrimă se-oferă,
spală urmă de himeră.

Terra lacrima îşi scurge
către forţele demiurge,
cere graţia Divină,
lumea iarăşi să devină
care-a fost, fără de vină.

Lacrima din ploaia dulce
Puru-n sânu-i să o culce
iart-o Doamne de păcate,
lumea, Tu s-o ai în pază,
viaţa ei, să-i fie oază.

Ploaie de primăvară

Picuri mari un nour cerne,
Ploaia liniştit s-aşterne
Peste deal, peste câmpie,
Multora hrană să fie.

Bate vântul cu blândeţe,
Verdele să îl răsfeţe
De-i prin haturi, de-i prin vie,
Înspre coacere-l îmbie.

Briza-n lan vrea să se joace,
Valuri, valuri, grâul face,
Ploaia curge, spicul scaldă
Să se coacă-n vara caldă.

Lacrimi pe-nsetatul oftat

Vântul turbat aleargă nori cenuşi
obligându-i să cucerească zarea,
iar norii, scot ghiarele şi scrijelesc cerul,
desenând săgeţi albastre în toate direcţiile.

Pomii, în rădăcini abia se mai ţin,
căci crengile ameţite se-nchină
în faţa vântului întunecat,
un urlet de groază scârţie văzduhul.

În grotă adâncă m-ascund,
să nu mă-ncovoaie vântul,
fiinţa mea un tremur este,
nu ştiu dacă de frig, sau frică.

Aud cerul cum se cutremură
şi-ncep să vorbesc necontrolat,
mă rog şi cruce îmi fac,
poate, poate ploaia se-opreşte.

Norii se-opresc, nedumeriţi mă privesc,
apoi se rostogolesc mai departe,
tot mai departe, au mult de umblat,
de turnat lacrimi pe-nsetatul oftat.

Tăcuţii paşi

Tăcuţii paşi
se-abat
printre mormintele
etichetate
absorb durerile
clepsidrei
prin negru luciu
pana unui corb.

Mirări înfrigurate
scapă
înceţoşatul gând
pe tărâm arid
din cimitir uitat.

Văzduhul
spiralează
miresme florale
adormind visele
pe aripi frânte.

Nemiloasa sete
cuprinde
pierdutele cuvinte…

Pe fir de clipe

Astru alb
pe cer albastru
dinspre încolţit de ziuă
lunecă
pe fir de clipe
spre-adunare de luceferi
risipind
prin sclipiri
unde cu ecouri
de lumini


dar trece
scriind vise
într-o carte

Scormonesc în ninsoare

Gândul viscoleşte
ninsoarea din mine,
sperând să te vadă.

Mă umple şi rece
sub pătura caldă
se-ngroapă în sine.

Din lacrimi
în lacrimi încolţeşte,
spre ziua de soare.

Ochii-mi scormonesc
s-oglindească
aceeaşi candoare.

Mărunţica

Lipa, lipa spre bunica
Se îndreaptă mărunţica,
Ochi albaştrii, creaţă toată,
Mărunţica e nepoată.

Mai departe, în ogradă,
Azorică dă din coadă,
Scheunând a bucurie
C-a venit mica nurlie.

Când ajunge la bunica,
Ea mulgea blânda Junica…
Fuga la bucătărie
Să ia cana albăstrie.

Apoi, iară la bunica,
Să-i dea lapte lui peltica,
Fuga-şi face bună nadă
Să-i dea bunul pâine caldă.

Ochi-i strălucesc la soare
În albastra lor culoare,
Apoi, stand pe o băncuţă
Tot privind la bunicuţă,

Cugetă dulcea copilă:
“Voi fi mare, pe o filă,
Voi desena pe-a mei bunici
Cu-a lor grijă pentru cei mici.”

01.08.2011

Singurătatea

Pe drum, de timp întristat,
sprijinindu-se
de-un amărât de toiag,
Singurătatea, singură,
agale se târăşte greoi,
cu-o traistă în spinare
plină de griji, de nevoi.

Din când în când,
ridică privirea-i mioapă,
se preface, zâmbind amar,
că cercetează zarea
şi dă din cap
ca şi cum ar vedea ceva,
prin întunericul gri,
ce vrea să-i fie zori de zi.

Oftează în sine,
îşi soarbe oftatul
în lipsă de aer curat,
mai priveşte în jur
cu un dram de speranţă,
iar oftează, oftează.

În gândirea mioapă
se strânge în sine,
în pasul ce vine
se târăşte pe drumul
rămas până la capăt.

Luna-mi zice

În pridvor stăteam aseară
taina lunii s-o ascult,
ea-mi zâmbi,
în colţ de strună
un mesaj mi-a tălmăcit:

Spune ea, şireata lună:
pe aripi de tainic cânt
a sosit dintr-un albastru
carte-n dor de la iubit.
Spune-n carte, zice luna,
să îmi torn în magic şip
roua tandră de pe geană
iar în ea dorul să-l pun,
râul dorului să-l poarte
spre albastrul unui codru
unde, zice luna iară,
stă de veghe un sihastru.

Ascultare îi dau lunii,
iau un şipot plin cu dor
şi-l trimit spre codrul zării
să îl prindă doar cel iubit.
4.04.2011

La răscruce de peniţe

Adesea noi ne întâlnim
la răscruce de peniţe,
gândurile, doar anonim,
vor să joace prin notiţe.

Să adune în cuvinte
resturi reci din amintiri,
în danteluri stau cuminte
alte visuri, noi amăgiri.

Visul tău o petală-n roz,
al meu are nuanţe gri,
visul tău e-un subtil matroz,
al meu în dor se înnegri.

Îţi doresc succes poete,
penei tale, doar opun
flacăra unei comete,
parte din sufletu-mi nebun.

3.04.2011

A venit iarna prin vise

Câmpii şi dealuri se perindă-n privire
prin chenar de sticlă în trecut rătăcesc,

amintiri ţesute de timp în iubire
rugătoare mă-mbie, le reîntregesc,

iar timpul se leagănă în murmur de tren,
şoptit mă recheamă drumul spre nicăieri,

plutind visătoare pe acelaşi refren,
îmi caut speranţa coborâtă din ieri,

zămislită-n vise dinspre caldele veri,
se-ascunde în ceaţă, uitarea o cerne

şi fulgii valsează printre reci adieri,
în timp şi prin vise nea grea se aşterne.
8.01.2010