Sunt gândul uitat,
născut
din spuma cuvintelor
plămădite de tine
sub luciul stelelor,
pe care-ntr-o zi
l-ai părăsit
şi te-ai pitit
dup-o amorfă piatră.
Timid şi trist,
gândul
în jur priveşte
sperând că te vede,
dar ceaţa-l orbeşte
cu roua clipelor
în lacrimi curgând
pe trupu-i de gând,
cu dalta din dor conturat.
Se topeşte subtil,
flămând
de-a ta hrană-cuvânt,
încet, încet,
îşi găteşte mormânt
printre luceferi cântând:
adio, iubire,
adio, cuvânt,
sunt doar un gând
adormit în mormânt.
2008.07.31
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu